|
Written by ((( T ))) Radio Transilvania
|
|
Tuesday, 22 June 2010 22:20 |
|
Luni, 21 iunie, a aparut cel de-al 5-lea numar din “Viata incepe la ora 8”. Coincidenta sau nu, tot din aceeasi zi este vara oficial. Si daca s-au facut schimbari in natura, am facut si noi unele schimbari. “Viata incepe la ora 8” isi va continua drumul si pe timpul vacantei, doar ca pentru o perioada Suntem niste minti neobosite. “The show must go on!”
Multe articole de adio in numarul 5. Odata cu absolvirea unei noi generatii, intr-o oarecare masura numarul acesta le este dedicat lor. Se va schimba si componenta casuteti redactionale, ca o consecinta a acestui sfarsit de an. Teo Bologa va inceta sa va mai faca recomandari de timp liber, iar Sorina Marginean isi va incheia si ea seria de interviuri. Voi inceta si eu (pikchiu) sa tehnoredactez cele patru foi mari si late, cu parere de rau ca am facut acest lucru doar atat de putin timp. A inceput sa-mi placa Mult… Dar mai avem cateva (vreo trei) numere de mers alaturi. Andrei BOB si-a gasit globul si v-a facut din nou predictii in ceea ce va priveste viitorul canicular, sau ploios, depinde de zona geografica. Ucenicul tehnoredactor, Raul Bularca, si-a facut debutul scriitoricesc, cu un articol cat se poate de interesant, si, ca sa-i dam curaj, l-am plasat direct pe prima pagina. Pe ultima pagina veti gasi cateva dintre textele clasate pe podiumul concursului de creatie Primaveri ludusene, concurs aflat la editia a VII-a, organizat de Biblioteca Orasului Ludus. Si nu in cele din urma, Redactorul-Sef, Oana Sicobean, tot in oglinda, daca la inceput de drum ne-a impartasit cateva cuvinte, acum, l-a sfarsitul anului scolar 2009-2010 a facut-o din nou. Veti mai gasi si alte articole interesante, asa ca nu mai leneviti, pune-ti “mana si aruncati un ochi” peste cele patru foi mari si late. Impreuna cu saptamanalul "Luduseanul". La recitire!
Pikchiu |
|
|
Written by ((( T ))) Radio Transilvania
|
|
Saturday, 19 June 2010 07:56 |
|
Cazul unui angajat E-On de la Luduş, care făcea proiecte de introducere a alimentării cu gaz în numele companiei, dar pe altă firmă, aduce în atenţie o practică răspândită, cu care compania se luptă de ceva vreme. Angajatul cu pricina este un inginer de la E-On Distribuţie Centrul Luduş, care prin natura atribuţiilor de serviciu trebuie să facă proiecte tehnice pentru introducerea alimentării cu gaz. 
În fapt, el mergea în numele companiei, în timpul serviciului la clienţi ai companiei, făcea aceste proiecte, dar nu pentru E-On, ci mergea cu ele la o firmă din Tîrnăveni ca să capete şi o ştampilă de la o firmă autorizată pentru a executa astfel de documentaţii. Pe lângă faptul că prejudicia compania, apărea şi o a doua problemă. Mai exact, inginerul nostru încasa banii fără să dea chitanţă. Asta n-ar fi fost nicio problemă pentru omul simplu de la ţară, dar intervenea o problemă în momentul în care se făcea efectiv branşamentul. Asta pentru că fără ca proiectul să fie însoţit de chitanţă cu dovada plăţii, angajaţii E-On nu puteau racorda gospodăria. Astfel de cazuri apăreau cu precădere în mediul rural pentru că acolo controlul companiei este mai slab.
Câştigul omului nostru...
În medie un astfel de proiect costă 300-350 de lei, iar un angajat face cam trei-patru proiecte pe zi. Un comision trebuia să meargă şi la firma de la Tîrnăveni care punea ştampila, însă şi aşa, pe lângă salariul de la companie, inginerul reuşea să strângă mai bine de un miliard de lei anual. Problema a răbufnit când, lucrând în zona Miheşul de Câmpie – Zau de Cîmpie, inginerul fie a început să nu mai facă nici măcar proiectele pentru care luase bani, fie le dădea proiectele fără chitanţă. Rămânând în pericolul de a nu mai putea fi conectaţi, ori să refacă proiectul (ceea ce presupune şi o a doua plată), de data aceasta legal. Săpând puţin, am mai aflat că, de fapt, practica era una generalizată în companie. Mai exact, majoritatea angajaţilor cu astfel de atribuţiuni aveau şi firme private pe care taxau bună parte din munca ce trebuia prestată pentru companie. O parte au renunţat după privatizarea fostului Distrigaz Nord, dar o parte nu s-au speriat de noii proprietari şi şi-au văzut de afaceri. De când cu criza, potrivit surselor noastre, în cadrul E-On ar fi în derulare o analiză a situaţiei, care aduce în fapt pierderi companiei.
Poziţii oficiale...
Biroul de Presă al E-On ne spune că nu există nicio sesizare de acest fel legată de inginerul nostru, în consecinţă nu există motive pentru a se justifica o anchetă internă. Dar, completează comunicatul E-On, „îi rugăm pe clienţii care constată că anumite aspecte din activitatea angajaţilor noştri nu sunt conforme cu calitatea acestora în cadrul companiei E.ON Gaz Distribuţie să ne sesizeze, astfel încât să luăm măsurile care se impun".
Într-o opoziţie totală se află Niculae Havrileţ, secretarul asociaţiei ANPROGAZ, care reuneşte firmele autorizate pentru a face astfel de lucrări: „Este o preocupare de la începutul înfiinţării asociaţiei pentru ca cei care fac astfel de lucrări să le facă corect şi să nu creeze o piaţă neagră. Normal, când un angajat al unei companii mari merge în numele companiei şi spune că face lucrări, omul are încredere, dar dacă lucrează la negru nu se asigură service şi garanţie, deci nu există responsabilităţi în cazul unor accidente". Despre lipsa unei analize interne, nici pomeneală, ba mai mult, Niculae Havrileţ spune că s-a înfiinţat în cadrul E-On chiar un compartiment de control pe această temă: „Noi am avut întâlniri cu conducerea E-On, iar ulterior s-a şi înfiinţat în cadrul companiei un departament de control, iar cine este prins este dat afară pe loc. Problema e că, cu cât sunt mai departe de Tîrgu-Mureş, controlul este mai slab, astfel încât în zonele rurale încă se mai practică astfel de lucrări". Sursa : Saptamanalul "Punctul" ( http://www.punctul.ro/articol/7393/practici-ilicite-la-angajatii-e-on.html ) |
|
Written by ((( T ))) Radio Transilvania
|
|
Wednesday, 16 June 2010 22:30 |
|
Programata initial a se desfasura la Bucuresti, etapa din 12.06.2010 a fost preluata “din mers” tot de CS Pro Drive Sibiu, si datorita sprijinului financiar oferit de Popa Octavian.
Apare pentru prima data si o lista de inscriere provizorie care se anunta destul de “consistenta”. Disputa cea mai interesanta era cea din cadrul clasei juniori unde venirea lui Simone Tempestini (Napoca Rally Academy) anunta o schimbare in ierarhie in lupta la varf. Si apare si surpriza etapei: Octavian Tirnovean nu participa !!. Un stupid accident casnic face imposibila participarea lui la aceasta etapa.
Lista de inscriere cuprinde pana la urma 22 de piloti licentiati si 7 amatori. 
Din CNR sunt prezenti 5 piloti. Din pacate Marco Tempestini si Groza Elisei nu au pregatita la timp masina, iar lui Marco nu-i mai ramane decat sa urmareasca de pe margine evolutia fiului sau Simone. Dupa o prima repriza de stropit incep mansele de concurs cu juniorii la clasa carora sunt inscrisi de aceasta data doar 4 piloti. Si surprizele nu se lasa ateptate: Simone obtine cei mai buni timpi in runda I, urmat surprinzator de Radu David, inaintea lui Florinel Tincescu si la final Daniel Budai.
In semifinala Radu David-Florinel Tincescu Radu rupe planetara si de acest lucru profita proaspatul junior Daniel Budai care a facut o cursa tactica foarte inteligenta.
In finala Simone “merge de-a dreptul demential” si il infrange cu peste 8 secunde pe Florinel. Cu timpul de 1:49,374 Simone ocupa si locul II in clasamentul Open dupa Octavian Popa (1:42,039) si inaintea lui Lorand Jozsa (1:49,436).
Asfel clasamentul are urmatoarea configuratie:
- locul I Simone Tempestini
- locul II Florinel Tincescu
- locul III Daniel Budai
La clasa pana la 1600 cmc se inscriu 5 piloti. Surpriza o asigura Raul Badiu care in lupta cu Serban Tomita chiar daca isi imparte victoriile din primele 4 manse cu 2 la 2, reuseste sa obtina victoria in finala cu o diferenta de aprox. 2 secunde si jumatate.Dan Grunca obtine locul III in lupta cu Nelu Rogoz iar clasamentul este urmatorul:
- locul I Raul Badiu
- locul II Seban Tomita
- locul III Dan Grunca
La clasa pana la 2000 cmc se prezinta la start 11 piloti si in semifinale se califica Rares Tomita, Lorand Josza, Mihai Plesa si Dan Niristeanu. Surpriza o asigura de data aceasta Lorand Jozsa care pe un Golf II reuseste o finala cu timpul de 1:49,936 si castige in fata pilotului CNR Rares Tomita, pe Honda Civic tip R, la peste o secunda.
O mentiune speciala pentru tanarul debutant Cristian Prie pe Seat, care cu timpul de 1:58,106 se claseaza pe locul 14 la open, inaintea pilotului CNR Cristian Toader (1:59,177).
Clasamentul arata dupa cum urmeaza:
- locul I Lorand Josza
- locul II Rares Tomita
- locul III Mihai Plesa
Clasa peste 2000 cm are la start doar pe pilotii CNR Octavian Popa pe Mitsubishi Evo 8 care ocupa si locul I in clasamentul Open cu timpul de 1:42,039 si Cristi Toader pe Seat 1,9 TDI care cu timpul de 1:59.177 ocupa doar locul 15 in acelasi clasament. 
Clasamentul Open este castigat de catre Octavian Popa, urmat dupa cum am mai scris de catre Simone Tempestini si Lorand Jozsa.
Clasament Open:
1. 15 - Popa Octavian 01:42,039
2. 727 - Tempestini Simone 01:49,374
3. 751 - Lorand Jozsa 01:49,436
4. 54 - Tomita Rares 01:50,308
5. 602 - Plesa Mihai 01:51,237
6. 747 - Badiu Raul 01:52,510
7. 713 - Niristeanu Dan 01:53,128
8. 411 - Tomita Serban 01:53,833
9. 702 - Tincescu Florin 01:55,596
10. 705 - David Radu 01:55,666
11. 729 - Rogoz Ioan 01:56,439
12. 706 - Grunca Dan 01:56,510
13. 711 - Baghiu Horatiu - Ludus 01:57,374
14. 724 - Prie Cristian 01:58,106
15. 44 - Toader Cristian 01:59,177
16. 721 - Stoia Silviu 02:00,015
17. 795 - Budai Danut 02:01,095
18. 770 - Cozma Calin 02:01,369
19. 771 - Troanca Alin Ioan 02:02,225
20. 717 - Belecciu Georgian Daniel 02:03,245
21. 720 - Ciocoiu Gabriel Mihai 02:03,674
22. 762 - Cosman Vasile Alin 02:08,896 
In clasamentul amatorilor locurile se ocupa dupa cum urmeaza:
- locul I Kovacs Levente
- locul II Domokos Ioan - Ludus
- locul III Teo Wermescher Sursa : Auto Sibiu Magazine ( http://www.autosibiu.com/2010/06/15/cronica-etapei-de-slalom-paralel-din-12-06-2010/ ) |
|
|